luni, 7 noiembrie 2011

Mostenirea lui Lucifer


  Despre îngeri, biserica ne învata ca ei sunt "duhuri slujitoare" ,adica fiinte fara de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu si totodata prieteni si ocrotitori ai nostri. Asadar, daca îngerii se arata sub forme vazute, nu-i asta firea lor cea adevarata, forma vazuta este un chip de împrumut, ei sunt "lumea nevazuta".
La inceput, toti ingerii au fost facuti de Dumnezeu buni, stralucind de frumuseti, de intelepciune si de tot felul de daruri dar, Stapanul Cerului si al pamantului i-a supus unei incercari prin care ingerii, cu voie libera, sa-si dovedeasca ascultarea. Incercarea aceasta s-a petrecut inainte de facerea lumii. Si, in aceasta incercare o parte din ingeri, in frunte cu Lucifer, cel mai frumos si cel mai inzestrat dintre ei, s-a razvratit impotriva Ziditorului sau.
Acesta a fost izgonit din ceruri pentru nesupunere si rebeliune impreuna cu o suita de ingeri care i-au fost complici, neavand unde sa mearga au venit pe pamant.

O legenda veche arata ce s-a intamplat dupa lupta data de Lucifer in Ceruri. Infrant de ostile ceresti, Lucifer a fugit din ceruri, luand cu sine insemnele de mare arhanghel. Cum Dumnezeu nu putea lasa insemnele puterii in mainile ingerului decazut, a trimis in noua imparatie a lui Lucifer pe Mihail. Dar Mihail nu se putea lupta cu cel dintai dintre ingeri, caci puterea lui era inca mare iar adeptii lui faceau imposibila ideea unui atac asupra ingerilor negrii. Si atunci Mihail a plecat la Lucifer si s-a aratat prietenos fata de acesta, incercand sa insele balaurul cu propriile lui arme. Si au mers cei doi arhangheli sa pecetluiasca viitoarea lor intelegere in apa sfintita a unui lac lepadandu-se de vesmintele ingeresti. Intrand in apa, Mihail a sarit imediat afara si a luat insemnele puterii lui Lucifer, Dumnezeu ajutandu-l pe Mihail a  inghetat apa lacului, in momentul in care Lucifer incerca sa iasa afara. Numai ca furia celui ce fusese primul dintre ingeri a fost atat de mare, incat a reusit sa sparga gheata. Cu aripile frante a pornit in zbor dupa Mihail, dar nereusind sa-l ajunga. A reusit doar sa-l apuce de calcai pe arhanghelul Mihail si sa-i smulga o bucata de carne de acolo, caci cel dintai arhanghel trecuse granita lumii ce-o stapanise Lucifer. Se spune ca de atunci, noi oamenii avem scobitura in calcai, ca sa ne amintim ca Diavolul va incerca mereu sa ne traga in jos, dar ca Dumnezeu nu ne va lasa niciodata.
Si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhangelul a fost randuit de Atotputernicul capetenie a ingerilor buni si mare folositor si de bine facator al mantuirii noastre, luand chip vazut s-a aratat multora, atat in Legea veche cat si in Legea noua.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu